Pe tarâmul de dincoace

Lucruri pe care le gândesc atunci când nu gândesc

Imbold în a scrie

Posted by nedeia pe 27/09/2008

Se fac ani de zile de când am învăţat să scriu. Şi parcă de atunci am folosit acest minunat mijloc de exprimare pentru alţii. Şcoală, muncă, chitanţe de POS. Parcă niciodată nu am folosit scrisul cu adevărat pentru mine, mai puţin în adolescenţa zbuciumată în care scrisul era o formă de terapie, de apărare vehementă de vremurile care veneau peste mine cu tăvălugul. Trăiam într-o frumoasă epocă a visului şi lumea din jur dorea să mă trezească brusc şi violent la o realitate crudă. Trebuia să îmi câştig traiul, să iau note, să arăt cât de bine urmam să evoluez în contextul economic, căci poezia nu e decât burtă goală şi societatea nu iubeşte poeţii. Trebuia să fiu un exponent de seamă al acestei lumi reale şi scrisul pentru mine nu trebuia să mai existe.

Ca rod al unei întâmplări fericite, sau poate nefericite, încă nu ştiu, am aruncat acele insemnări. Le numisem în mod sugestiv „Jurnalul Nefericirii”.  O alegere complet neinspirată, pentru că la acea vârstă fragilă nu ştiam încă acea lege universală conform căreia „cine seamănă vânt culege furtună”, aşa cum au spus bătrânii noştri. De atunci am scris de prea puţine ori, am simţit că ceva s-a rupt, sau poate nu mai era, şi m-am conformat, aşa cum cere societatea, la a scrie cu ajutorul unei tastaturi, de mână numai numere de telefon sau notiţe în şedinţe, semnături pe ici şi colo unde erau cerute. Singurele însemnări pe care le-am făcut, timide, au fost în câteva din călătoriile pe care le-am întreprins, şi chiar şi atunci nu erau decât slabe încercări de a ajuta memoria să reţină traseele, obiectele, oamenii. Relatări poate destul de seci, fără reguli.

Am constatat cu surprindere că mâna mă doare de câte ori scriu, că ligamentele par a se contracta dureros la orice depăşeşte cincisprezece minute de mişcat stiloul pe hârtie în mod continuu. Scrisul parcă s-a utâţit şi el. Îmi petrec orele libere înlănţuită în faţa unui ecran, fie el de televizor, fie de calculator. Acolo unde pe vremuri exista un birou cu spaţiu generos destinat scrisului, acum există un birou cu spaţiu generos dedicat plasării laptopului, monitorului, tastaturii şi mouse-ului. Chiar şi acum folosesc aceste dspozitive care mi-au transformat mana mobilă într-o mare încheietură cu ligamente ce ajuta mai mult la depărtarea degetelor astfel încât să acopere toate tastele utile scrisului. Mă ajută să comunic mai repede, mă leagă de oameni, dar mă dezleagă de mine.

Am decis deci să reîncep să scriu. Pentru mine, pe hârtie, pentru mine dar şi pentru alţii, aici. Poate mai rar, poate mai bine sau mai prost, dar voi încerca să redevin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: