Pe tarâmul de dincoace

Lucruri pe care le gândesc atunci când nu gândesc

Jocurile copilăriei – remember

Posted by nedeia pe 05/02/2009

Nu cred că e cineva care nu s-a jucat de-a ceva sau ceva când era copil. Pe vremea comuniştilor, că noi atunci eram copii. Nu erau calculatoare, tv cu filme, desene, nimic. Numai imaginaţia bogată şi foarte bogată a noastră şi a înaintaşilor noştri.

Mă văd cumva obsedată de online şi de virtual, şi mă gândesc cu groază la generaţia care urmează, care va creşte probabil ruptă de comunicare, de oameni, având dificultăţi de a socializa, uşor emo aş putea spune. Pentru că nu mai văd copii afară jucându-se altceva decât fotbal. Şi gata.

Aşa că fac un apel la conştiinţa voastră, să mă ajutaţi cu enumeratul şi explicatul jocurilor copilăriei noastre. Să facem o mică enciclopedie a jocurilor de jucat cu oameni , în curte, afară 🙂

Anunțuri

47 răspunsuri to “Jocurile copilăriei – remember”

  1. nedeia said

    elasticul

    eram mare campioana la elastic in curte. se juca in trei MINIM, sau patru, pe echipe.

    Se faceau pe rand numerele unu, doi, trei si tot asa pana la 10 (diferite figuri, se sărea o radă, apoi de două ori şi aşa mai departe), apoi se facea moara . La moara trebuia sa faci tot lantul 1-10 fara oprire

    apoi erau si diferite niveluri de dificultate si se numeau asa:
    – departat (la o latime de umeri)
    – apropiat (picioarele apropiate)
    – picioroanga (glezna unui singur picior)

    Evident ca nu aveai voie sa calci pe elastic decat in locul unde se efectua figura, daca calcai, erai afara si trecea echipa adversa

  2. nedeia said

    şotronul

    la şotron se făcea un desen pe asfalt, cuprinzând numere de la 1 la 9 parca.

    – 1,2,3 se sărea într-un picior
    – 4,5 cu ambele picioare, unul în patru şi unul în cinci
    – 6,7 iar într-un picior
    – 8,9, ca la 4,5, numai că era cap de linie şi trebuia ca dintr-o săritură să te întorci cu faţa la 7

    se lua o pietricică şi se arunca pe 1, apoi se sărea pe 1, se muta de la 1 la 2 (nu mai ştiu daca trebuia să o mutăm cu piciorul pe care stăteam sau, într-un picior fiind, să o luam şi să o aruncăm la următorul) şi tot aşa până la 8-9 şi înapoi.

    am senzaţia că nu ţin minte bine, şi că, de fapt, se arunca de la bază pe fiecare din numere, se sărea până la piatră, se lua de jos şi se revenea la bază, toată treaba fiind să nu arunci greşit şi să nu calci pe linii

    aici aştept corecturi

  3. nedeia said

    Faţa sau v-aţi ascunselea sau ascunsa

    Joc simplu, se joacă în minim 3, ca să aibă farmec.

    Se numără şi se alege cine rămâne de faţa. O să pun un post separat de numărători.

    Cine se pune faţa numără până la un număr agreat în comun cu jucătorii, cu faţa la perete. La final strigă GATA! şi se apucă să îi caute pe ceilalţi.

    Dacă cineva a fost găsit, aleargă la peretele unde s-a pus şi cu mana pe perete zice: „un-doi-trei Gigi după maşina verde!!!!”. Presupunând că acel copil se numeşte Gigi şi că era după maşina verde. Dacă l-a nimerit, e nasol, că se pune data viitoare, în cazul în care cel care s-a pus îi găseşte pe toţi (sau alergând reuseşte să îi strige pe toţi. adică Nae iese din ascunzătoare să îl strige pe cel ce s-a pus, dar respectivul îl vede şi aleargă să îl strige el primul). Dacă nu l-a nimerit, se strigă „ai spart oalele şi-ai mâncat sarmalele!”. Se scandează frumos. De obicei, dacă sunt dispute, se strigă doar „ai spart oalele baaa!”.

    Jocul curent se încheie când toţi au fost găsiţi sau când unul din cei ce s-a ascuns l-a numărat pe nefericitul ins ce trebuia să îi caute. Şi atunci el se mai pune o dată.

  4. nedeia said

    numărători

    Noi nu trăgeam paiul cel mai scurt, noi ne număram:

    Cum se numără? Pe silabe, pe rime:

    1. an-tan-te, dizemane pe, dizemane compane, an-ta-te – si eliminatul e fericit
    2. din oceanul pacific , a iesit un peste mic, si pe coada lui scria, iesi afara dum-nea-ta! eliminatul e in continuare vesel.
    3. an-tan tichi-tan, sever capitan, antanache bumbanache bum! Si la bum se ieşea.

    Nu mai ştiu altele sau nu le mai ţin minte

  5. carmen said

    la cererea ascultatorilor, la elastic crestea gradul de dificultate: pulpele mici, genunchi, pulpele mari…

    alta varianta de elastic, triunghiul, mai tare ca orice exercitiu cardio: sareai de nu mai puteai de la 5 ori in jos pina la o data, pe fiecare latura.

    coarda clasica si rosu-galben-albastru plus alte culori daca jucau mai multi. 2 invirteau coarda si trebuia sa sari peste ea cind era la pamint.

    sarpele: unul invirtea coarda la pamint si restul stind in cerc, sareau peste ea si cine se impiedica era aliminat.
    varianta solitaire la sarpele: legai corda de un picior si o invirtei si sareai cu celalalt picior peste.

    tot soiul de jocuri cu palmele recitind meaningless versuri.
    magarusul, ratele si vinatorii, castel.
    castel rullz!!

    un doi trei la perete stai. unul statea cu spatele la grup si fiecare incerca sa inainteze fara sa-l prinda cel intors miscidu-se. daca il vedeai, trebuia s-o ia de la capat. cine ajungea primul la peret ii lua locul.

    statuile: l-am cam uitat. ceva de genul, unul dadea o tema, „dans” sau „la scoala” si fiecare mima cite ceva pe tema asta la gramada si cind le ziceai sa stop, ramineau ficsi in pozitia in care erau prinsi. ala mai interesant iti lua locul.

  6. nedeia said

    leapşa

    Leapşa era fie simplă, fie pe ceva:
    – pe cocoţate
    – pe numărate
    – pe culori
    – pe canale
    – pe ouate
    şi aşa mai departe.

    Foarte simplu, trebuia să atingi pe oponenţi cu mâna, altfel spus „să le dai leapşa”. Cine lua leapşa, era. Dacă erai iute şi te cocoţai, ziceai o culoare, te ouai (te lăsai pe vine) şi tot aşa, nu puteai lua leapşa decât în clipa în care te mişcai din poziţia stabilită.

    Dacă vroiai să îţi capeţi imunitate sa bei apă, să te legi la şiret, ziceai „piua!!” şi ca să reintri în joc „răspiua!!”. Evident că erai taxat corespunzător dacă le foloseai abuziv.

  7. nedeia said

    verde stop!!

    La verde stop era musai să ai în buzunare ceva verde de origine vegetală. Frunze, iarbă. Florile nu se pun pentru că nu sunt verzi.

    Cine te vedea pe stradă avea dreptul să îţi zică „verde-stop!!” şi în clipa aia erai obligat să îi arăţi că ai verde la tine. El sau ea îţi zicea verde-stop numai arătându-ţi că are verde , altfel nu se pune.

    Dacă nu ai verde, trebuia să iei vreo castană, să dai o îngheţată sau care era miza.

    Dacă vroiai să conteşti, exista veşnicul „nu se pune!!” care era valabil la orice joc

  8. carmen said

    echiti-bechiti-shucutu-bo-fabi-dabi-telemono…am uitat

  9. Eu cant cu ala mic acum: din oceanu pacific a iesit un peste mic si pe coada lui scria… si acum inventez… iesi afar dumneata…sau fac titi pe nasul lui

  10. junkee said

    mai era jocul ala semicretin, numit „bob”, cu mingea aia ce semana cu cea de rugby, trecuta prin sfoara si trageai de ele pana iti venea acru. Iar mai tarziu, „golanestile” lantul ori cartonasele

  11. nedeia said

    @junkee : descrie si tu lantul sau cartonasele, ca sa stie poporul 🙂

  12. carmen said

    cartonasele era ala cu surprize, ambalaje, fetze de cutii de chibrituri (erau unele cu fluturi..) ce gasea omul, se puneau in tanc si dadeai cu bidonul (de obicei sticla de la sampon farmec) cu nisip si incercai sa darimi cit mai multe din teanc, care deveneu ale tale?

  13. Nunu said

    Io va zic de Tzurca. I un joc pe care pana si dacii il jucau.

    Se face un cerc de aproximativ un metru diametru. Pe pamant. Se taie o bota, adica un batz de vreo 80 cm de preferat din alun sau o esenta moale. alaturi de el se mai taie un batz mai micde maxim 20 cm.

    Prin tragere la sorti intre jucatori, minim 5 maxim cat incape, unu intra in cerc cu batzul mare in mana. Ia cu el si batul mic si il arunca in sus sau direct din mana si il paleste cu batzul mare in directia celorlalti jucatori. Daca nimeni nu-l prinde din zbor, ( atentie la degete ca te poate betegii) atunci vine unul care este la rand ( in prealabil se trage la sorti ordinea) si are dreptul la 3 aruncari care sa duca batzul mic cat mai aproape de cercul in care sta seful cu batul cel mare. Daca il prinde din zbor are dreptul sa preia locul celui din cerc. Ultima aruncare de cat mai aproape are menirea sa bage acel batz mic in cerc. Dar…. ala din cerc i tare atent si da cu batzul ca sa nu lase pe adversarul sau sa bage batzul mic in cerc. daca cel care arunca batzul mic reuseste sa-l bage in cerc, automat il scoate pe sef de acolo si i preia batzul mare si intra in locul lui. daca dimpotriva, seful apuca sa paleasca batzul mic cu batul mare sau cu piciorul, sau cu orice alta parte de corp si il trimite prin lovitura cat mai departe se masoara distanta de la cerc la locul une aterizeaa batul mic.

    Etalon de masurare este tocmai batul mare. Cate bete se numara pe distanta respectiva atatea puncte are seful din cerc. Daca seful a ajuns la 50 s-o gatat jocul. Dar atentie seful se poate schimba functie de cat de buni sunt cei care arunca. Asa ca toti pot teoretic sa fie sefi , sa intre in cerc si sa aibe puncte. Succes si daca nu ati inteles va mai dau explicatii.

  14. nedeia said

    raţele şi vânătorii

    există doi vânători şi restul raţe. Raţele stau înşirate în linie între vânători, care trebuie să arunce cu mingea de la unul la altul astfel încât să prindă cât mai multe raţe (adică să le lovească cu mingea).

    raţa lovită era eliminată, cu excepţia momentului în care prindea mingea în braţe şi se chema că „mai are o viaţă”.

  15. Theo said

    Berese

    Numele jocului precum si al principalelor componente si premii era asta: berese. O beresa era un capac de sticla de bere (uneori si alte bauturi), turtit cu un ciocan, cu grija sa nu se ia vopseaua cu marca respectivei beri. Cu cat era mai straina si mai de prestigiu berea, cu atat mai valoros trofeul castigat (La vremea aia erau in voga Radeberger, Tuborg-dar nu asta de acuma de la noi – ci cel din occident din anii ’70-nu e totuna:-) )
    Jocul: Se asezau o beresa la o distanta apreciabila (de vreo 10-15 metri) si de acolo arunca fiecare concurent cu un accesoriu tip lant facut din agrafe, poate chiar vreo alta formatiune metalica facuta din inele, aleasa de fiecare asa incat sa ii controleze cat mai bine traiectoria iar impactul in tinta sa fie cat mai probabil)
    Odata ce aruncai, daca nimereai beresa, a ta era. De obicei nu o nimereai si atunci trebuia sa adaugi la randul tau una peste cea deja asezata. Arunca urmatorul si tot asa. Dupa mai multe incercari, se facea un teanc de berese pe care un norocos (cu vreun lantz inacceptabil de mare!) dadea „tzaca” si lovea malderul de berese. Ale lui erau! Oricum de obicei era un baiat mai mare asa incat nu contesta nimeni nici ca lantul era disproportionat fata de al celorlalti si nici ca a castigat cu el toate capacele celorlalti. Macar nu ne caftea, pleca multumit!
    Incercam sa-mi aduc aminte de alte marci de capace din vremea aia, in afara de Gambrinus si parca Johnie Walker. Daca mai sunt fosti amatori de berese poate mai stiti si altele din era ’70.
    Cu bine!

  16. nedeia said

    Castel

    La castel (că tot a pomenit Carmen de el), se iau 6 pietre de marimi descrescătoare şi se aşează unele peste altele , într-o formaţiune denumită (cum era să fie altfel) castel.

    Mai e nevoie şi de o minge (nu mingie, cum ziceau mulţi copii pe la bloc), şi de minim 3 concurenţi, ca să aibă farmec.

    Unul era paznicul castelului. Ceilalţi, de la o distanţă apreciabilă, trebuiau să doboare cu mingea (care nu se arunca aşa cu boltă, ci se rula pe sol) castelul, clipă în care paznicul prindea mingea şi avea obligaţia să îi lovească cu ea pe toţi ceilalţi. Care evident fugeau.

    Ideea era că trebuia să te întorci la castel, după dărâmarea lui, şi să îl construieşti fix în ordinea în care a fost el (nu aveai voie să schimbi ordinea pietrelor), până să fii lovit de paznic cu mingea. Te lovea, ieşeai. NU, bravo ţie. Dacă papznicul îi elimina pe toţi, câştiga şi se „punea” cel eliminat primul.

  17. elefantjad said

    Hockey pe un parau imputzit din Buzias.
    Jucam toata ziua (iarna, fireste) si ajungeam acasa de le picau nasurile parintilor.

  18. nedeia said

    de-a mama şi de-a tata

    cu preşuleţul pe afară, capace de sticle, alte ustensile (cioburi, lingurite de inghetata etc).

    Improvizam de toate ca să avem o casă adevărată, care era preşul. Mâncare din frunze, flori, fiecare era responsabil să aducă de la „muncă” chestii faine. Tocam iarbă şi amestecam cu apa şi nisip şi ieşea plăcintă să zicem.

    Aveam reguli stricte, ce mai :). Nu vă gândiţi la prostii, era un joc foarte serios şi inventiv în ceea ce priveste abilitatea de administrare a unei case.

    Cel mai fain era când ne jucam vara şi erau locuri unde ne puteam ascunde sub plante, să avem şi acoperiş 🙂

  19. elefantjad said

    Tot in Buzias. Tot pe vremea copilarie.
    Pentru cine nu stie – e in judetul Timis si are un parc ce ocupa jumatate din oras. Super sa fii copil intr-un asemenea oras. Eu, cel putin, asa am simtit.
    Parc imens, vegetatie abundenta etc.
    In timpul verii faceam uneori pe Tarzan. Erau liane pe malurile aceluiasi parau urat mirositor…
    Era fun, in general. Doar ca o data am cazut cu totul in paraul cu pricina. Si acum imi amintesc mirosul paraului…
    Si alta data mi-am spart capul destul de rau. Am si acum un semn drept amintire.
    All in all, a fost un super loc de copilarit.

  20. elefantjad said

    De-a v-ati ascunselea tot prin parcul din Buzias.
    Nu tu beton, nu tu ziduri, nu tu praf.
    Numa’ copaci, tufisuri, iarba s.a.m.d.
    Si, fireste, paraul urat mirositor…

    Acum, in timp ce imi tot amintesc de copilarie si orasul mau natal, imi pare ca cel mai mult am ramas cu amintirea parcului meserias si a paraului mai putin meserias…

  21. elefantjad said

    Inca 3 din Buzias:

    1. Primavara era plin de toporasi si ghiocei in parcul cu pricina. Era o incantare sa ii aduc mamei flori din parc. Aveam o stare a la Ferdinand primavara in parcul din Buzias.

    2. Ne faceam colibe in parc (in apropierea casei) si ne duceam tot felul de efecte personale acolo. Aveam si razboaie intre colibe; eram prea mici sa ne gandim sa avem si gagici, daca tot aveam razboaie… 🙂

    3. Tot in parc era (cred ca mai e) un strand cu apa minerala (in bazin, adica). Atunci imi parea ceva banal. Mai apoi, cand le spuneam chestia cu apa minerala in strand unor cunoscuti (care nu erau din Buzias), credeau ca ii iau peste picior.
    Nu ii luam. Chiar era apa minerala. OK, nu Evian si nu umpleau bazinul din sticle de apa minerala dar era apa minerala (din izvoarele din Buzias).

  22. carmen said

    dupa ploaie, prin balti incopeam un peisaj de delta. smocuri de iarba, vreo ratusca de plastic.

    cind se spargea o conducta si tisnea apa in piriiase, punem barcute de hirtie sa pluteasca dupa curent.

    dupa ce ne-am prins ca, casetofoanele pot inregistra si cind parintii nu erau acasa, improvizam tot soiul de povesti si apoi ascultam si ne prapadeam de ris de cum suna vocile nostre.

    organizam spectacole. dansuri, cintece, scenete (cred ca imi mai amintesc citeva replici din „caldura mare” debutul meu actoricesc :P). munceam sa facem program, frumos, pe hirtie si-i chemam la reprezentatii…mai ales pe baietii care ne placeau. seductie in stadiul incipient :D.
    mai nasol pt vecini era cind ne apuca cintatul pe palier.

    faceam chipurile gimnastica pe aparate. roata la sol, cazut in cap la batatorul de covoare unde faceam acrobatii.

    mergeam la furat de trandafiri.

    aveam grija de puii de ciine care erau nelipsiti. si pe atunci nu-i vedea nimeni ca pe un pericol public.

  23. gedai said

    flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti;… asta era joc social… 😀
    Frunza se trasa cu o creta pe asfalt ringul de joc (careuri, culoare) si apoi o echipa incerca sa o elimine pe cealalta sau sa ajunga in interiorul careului advers sa puna piciorul pe Frunza…
    TOMANAP tari, orase, munti….etc
    Bambilici cu fise de 25 de bani sau 1 leu pe catedra profului in clasa..
    si mai am o gramada dar mai las si pe altii

    PS. gropita asta era cel mai bun joc de facut bani de film sau inghetata

  24. elefantjad said

    Am fost la furat de cirese. Tot in Buzias, fireste.
    Eu trebuia sa tin de sase.
    Am tinut.
    Da’ cand a aparut proprietaru’ – din casa, in timp ce zona pe care trebuia sa o acopar era din afara casei & gradinii – am stat cu totii pe loc, inclusiv eu, desi puteam sa o sterg lejer.
    Tipu’ ne-a luat numele, numele scolii s.a. – adica noi i le-am spus – si in anul respectiv am avut 9 la purtare.

    La vreo 10 ani dupa eveniment intram la faculta’ de drept. 🙂

  25. ionut said

    lapte gros

    se joaca in 2 grupuri. Memebrii unui grup stau in sir, unul in spatele celuilalt cu capul intre picioarele celui din fata iar membrii celuilalt grup sar pe sirul format de primul grup cu scopul de a-l darama ….

    Daca in 5 minute cei care au sarit nu darmau grupul cu greutatea lor si/sau saritura atunci pierdeau jocul si rolurile se inversau.

    am petrecut multe seri de vara cu jocu asta ….

  26. seba said

    pentru linistea ta: mai putin turca, pe care nici eu n-am jucat-o fodata, in rest TOOOATE jocurile pomenite pana acum sunt inca in vigoare. Teona are 14 ani si a trecut prin toate. pentru up’daterea voastra la moda printre adolescenti e ” adevar sau provocare” care consta in niste intrebari la care tre sa raspunzi cinstit si…mai departe nu mai stiu ca mi s-a parut usor „tampitel” . Mi-a placut teribil sa-mi aduc aminte de elastic! ia sa bag eu un campinat cu junioara!

  27. Misu said

    Salut tuturor elitistelor si elitistilor din geneatia nascuta in anii ’70!

    Va mai aduceti aminte de MTzOPAN=Munti, Tzari, Orase, Pasari, Ape, Nume?

    Imi amintesc ca regula era, ceva de genul: se incepea cu o litera din alfabet si un anumit domeniu, iar apoi fiecare participant identifica fie un munte, o tara, o apa, etc.

  28. elefantjad said

    OK, tot eu cu Buziasul meu.
    Daca acolo mi-am petrecut copilaria, cu jocurile ei cu tot…

    Un coleg de clasa (eram in scoala generala) si-a facut timp si a umplut parcul acela mare din Buzias cu tot felul de indicii (gen biletele puse in scorburi sau legate cu sforicele de crengi, fara a fi insa prea vizibile, sau ingropate s.a.m.d.).
    Si mi-a lasat un prim reper in banca de la scoala.
    Plecand de la biletelul cu pricina am inceput sa caut dupa tot felul de indicii, folosind tot felul de repere mentionate in fiecare bilet pe care il gaseam.
    Am petrecut o juma’ de zi prin tot parcul acela imens, cautand si gasind indicii.
    Intr-un final am ajuns la capat. 🙂

    Ultimul biletel si finalul jocului.
    Iar pe biletel scria „Te-am purtat din loc in loc ca pe-un mare dobitoc”…
    Nu m-am suparat deloc, ca doar nu imi spunea ca am fost dobitoc, ci doar ca am fost plimbat ca si cum as fi fost unul… 🙂

  29. Aurora said

    Tara, tara, vrem ostasi! Ca eram patrioti!
    Parca am vazut o reclama la un iaurt cu niste copii care jucau asa ceva, deci inca se mai joaca; sau nu?

  30. elefantjad said

    Si tara, tara, vrem ostasi era tare!

    Da’ fetele faceau mai mult figuratie, nu te puteai baza prea mult pe ele (no offence)… 🙂

    Sau, ma rog, poate asa erau fetele din Buzias. 😉

  31. nedeia said

    nu ştiu ce era la voi în Buziaş, dar la noi erau(m) câteva fete de bază şi la ţară ţară vrem ostaşi :))

  32. elefantjad said

    Dar erati doar cateva….. 🙂

  33. nedeia said

    bine că eram şi alea :)))

    a, ne mai jucam de-a bruce lee, la noi la bloc. adica ne bateam organizat :))

    se mai facea si concurs de ping-pong la etajul 11, la spalatorie, sau „la centrala” , pentru ca acolo era o platforma numai buna pentru a pune un fel de fileu

    altceva…

    dupa revolutie de jucam de-a testoasele ninja :)) era bataie pe personajul April O’Neil :))). Si nimeni nu vroia sa fie Shredder..

  34. elefantjad said

    Acum, ca tot imi amintesc pe cine te puteai baza in copilarie, parca nici la lapte gros nu te puteai baza prea tare pe fetele din Buzias… 🙂

  35. nedeia said

    bambilici ati jucat?

    erau niste … sa le zic fise… un fel de berese, parca, capace de bere ce nu apucasera a fi prelucrate. le aducea nu mai stiu cine, care avea vreo pila pe la o fabrica si lua la punga imediat ce erau taiate in forma de disc.

    la perete se arunca cate un bambilic, si cine ajungea cel mai lipit de perete cu bambilicul lui castiga pe toti cei aruncati pana atunci.

    tin minte ca erau de dimensiuni diferite si de culori diferite.

  36. nedeia said

    ca idee, lapte gros era joc de baieti mai degraba, nu?

  37. nedeia said

    kems si alte jocuri de carti

    am jucat de am innebunit in scara blocului kems.

    se joaca pe perechi; fiecare pereche isi stabileste cate un semn secret, pentru momentul in care face kems (are in mana 4 carti identice).

    se dau cate 4 carti la fiecare jucator si 4 cati se pun cu fata in sus.

    cum se incepe la gramada (la ameteala) fiecare schimba cate o carte din mana cu una de jos, daca are chef. totul se face la viteza si la derutarea adversarului (te faci ca iei cinciarii cand de fapt peste 2 secunde dai cinciarii si iei treiarii si apoi revii la cartea initiala sau mai schimbi asa, aiurea).

    cand nimeni nu mai ia de jos nimic, se zice „s-a raciiiit” , adica o prescurtare de la „s-a racit mamaliga”. cele 4 carti de jos se pun deoparte si se aseara altele 4.

    pe tot parcursul jocului echipele dau semnale false adversarilor, ca sa ii induca in eroare.

    ideea e sa te prinzi ca al tau coechipier a facut kems. Daca te prinzi , zici kems si fie ai castigat, fie te-ai inselat. Daca adversarul s-a prins ca tru ai kems, se striga „contra-kems”

    tin minte ca ne distram la nebunie 🙂

  38. nedeia said

    *** o voce din public imi sopteste ca era Kemps si nu Kems… Habar nu am, eu asa l-am auzit la mine la scara 🙂

    In Buzias cum se zicea, Kems sau Kemps? 🙂

  39. elefantjad said

    In Buzias nu prea jucam carti, ci mai mult ne bucuram de aerul tare din parc si de aerul si mai tare din paraul ala de care am tot vorbit… 🙂

    Da’ parca era cu „p”, Kemps, adica.

  40. gadjodillo said

    Nedeia: la castel se mai numea „9 caramizi”. cel putin asa il jucam noi.

  41. gadjodillo said

    si da, tot de „kems” stiam si noi (Brasov)

  42. mp3cuInima said

    eu imi aduc aminte de 25 de palme pe care il jucam zilnic, ca obsedatii.

    pe un perete se desena un cerc, cam 40-50 cm diametru in care se scria 25.farmecul era sa fie cat mai multi. e nevoie de o minge de tenis, se fac 2 echpe si de la o distanta apreciabila cate un membru al fiecarei echipe trebuie sa nimereasca cercul. echipa al carei membru a nimerit cercul trebuie sa bata 25 de palme in cercul respectiv. palmele nu trebuiau batute toate o data. adversarii trebuiau sa „Te chiteasca” cu mingea de tenis ca sa te scoata din joc.adversarii fugeu dupa ceilalti si isi pasau mingea de la unul la altul.

  43. karman said

    de cate ori se spunea contra kems intr-un joc ?doar odata, sau chair daca zicea adversarul contra in timp ce eu nu aveam kems mai avea drept la inca o sansa perechea adversarului?

  44. tzurca said

    Noi, oamenii mari de azi 😛 am inceput niste chestii…
    In curand, Turneul Sighetean de Tzurca… anul viitor Campionatul National de Tzurca, proiect de reabilitare a jocului initiat de Asociatia Nordica.

  45. tzurca said

    Pe scurt, gasiti aici primii nostri pasi:

    http://tzurca.wordpress.com/

  46. Paul said

    Buna ! i afara de tzurca ! care era unul dintre cele mai „in regula ” jocuri mai era un joc 🙂
    NU avea un nume , era jocul tachinarii vecinilor are te pandeau in geam cu oala fiarta sau cu bata lunga de cativa metrii , gata sa riposteze cand le „atacai” vita de vie sau parul din fata blocului :))
    Pentru joc aveai nevoie de: un ghem de ata de cusut, o piuneza, o bucata de sacaz (ceara folosita la ungerea corzii de vioara) si o fereasta ( a vecinului vizat de preferat ) cu rama de lemn , NU termopan 🙂
    Pe inserat ,de preferat dupa apu, iei si legi capatul ghemului de ata de piuneza,mergi la geamul persoanei aflate in colimator ,hihi, infigi piuneza in toc , te indepartezi la circa 2, 3 zeci de metrii si te pitesti undeva cu ata intinsa in piuneza in tocul geamului. Urmeaza teroarea :))
    Insfaci buata de sacaz intr-o mana….ghemul in cealalta , si incepi sa freci sacazul pe ata intinsa in geam dus intors constant 🙂 zgomotul produs de rezonanta sacazului pe ata de cusut este unul infernal , geamurile obisniau sa vibreze in chit si incaperea vuia infernal, omul esind innebunit din casa , nevazand nimic si pe nimeni , poti continua pana la plictiseala 🙂 njoy !

  47. tzurca said

    Fratilor, am reusit cu turneul de tzurca! Nu faptul ca s-au inscris 8 echipe, nu faptul ca am avut totul, de la afise, medalii, diplome, trofeu, tricouri personalizate pana si la arbitri… ci momentul in care am iesit in cartier si-am vazut grupuri de copilandri jucand tzurca in fatza blocului, cu bete si bastoane primite de la noi, ne facem sa credem ca vom reusi in continuare in razboiul pornit impotriva telecomenzii si a mausului. Primul pas l-am facut la Sighetu-Marmatiei. Cine face cu noi al doilea pas?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: